Urbi et Orbi

27 martie – esplanada Bazilicii „Sfântul Petru” de la Vatican. Papa Francisc rostește binecuvântarea „Urbi et Orbi”, către cetate şi către lume, pentru ca Dumnezeu să intervină și să apere Pământul. Într-un alt context, pentru mulți, ar putea fi doar o știre și cam atât…
Dar totuși, pentru cine a urmărit mesajul din această seară, pentru cine este afectat de ce se întâmplă în lumea întreagă între timp din cauza pandemiei, nu e totuna. E greu să fi rămas indiferent, într-un astfel de decor.

Un lider spiritual de vază, o esplanadă pustie, o ploaie ce parcă plânge alături de noi toți neputința și suferința unei lumi decăzute, de pe care Dumnezeu parcă Și-a retras mâna pentru o clipă.

Mi s-a întipărit pe retină imaginea de mai jos. Cea a unui om smerit, copleșit de suferința lumii, întristat de apăsarea păcatelor unei omeniri ce se întoarce spre Dumnezeu mai mult atunci când îi merge rău decât bine…

„Ne-am trezit înfricoșați și rătăciți. Asemenea discipolilor din Evanghelie am fost luați prin suprindere de o furtună neașteptată și furioasă. Ne-am dat seama că suntem în aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, dar în acelaşi timp importanţi şi necesari, chemaţi cu toţii să rămânem împreună, având toţi nevoie să ne aducem mângâiere unii altora. Pe această barcă… suntem cu toţii. Asemenea acelor discipoli care vorbesc într-un glas şi spun înfricoşaţi: «Pierim!», şi noi ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreună.”

”În această lume a noastră, pe care o iubești mai mult decât o iubim noi, am mers cu toată viteza înainte, simțindu-ne puternici și capabili de orice… Nu ne-am oprit în fața apelurilor Tale, nu ne-am trezit în fața războaielor și a nedreptăților planetare, nu am ascultat glasul celor săraci, al planetei noastre grav bolnave. Am continuat fără teamă, crezând că vom rămâne mereu sănătoşi într-o lume bolnavă. Acum, în timp ce suntem pe o mare agitată, te implorăm: Trezeşte-te, Doamne!”

Un mesaj clar, ce a făcut referire printre altele, la suferință, singurătate, păcat și jertfa mântuitoare a Domnului Hristos, la teama ucenicilor din celebra scenă biblică a furtunii de pe mare, la Cel ce ne poate salva în momentele critice… Un speech umil și profund, rostit cu o voce blândă, pe alocuri tremurândă și cu ochi înlăcrimați, al unui simplu om îngenuncheat de durerea unei Italii ce numai azi a însumat pierderi umane în număr record față de zilele negre anterioare (aprox. 1000 de victime cauzate de pandemia de coronavirus), dar și de cea a întregului mapamond.

Cu ce am rămas din vorbele de duh rostite?!
Cu reasigurarea faptului că, deși fragili și vulnerabili în fața suferinței, a bolii și a morții, nu suntem singuri, iar în furtunile vieții suntem îndreptățiți să strigăm după ajutorul divin și să așteptăm cu credință izbăvirea! Dumnezeu nu doarme, nu este indiferent, cum suntem ispitiți să credem când furtuna pare să ne piardă.

Mi-aș dori ca în astfel de vremuri grele, să văd mai des și în România, lideri spirituali, indiferent de denominațiunea religioasă, ce prin aparițiile lor publice să ofere astfel de îndemnuri, prin care să ne cheme la rugăciune și să ne determine să ne cercetăm în fața lui Dumnezeu ca națiune, dar și individual, pentru că El nu disprețuiește inimile zdrobite și nu se bucură de suferința noastră, iar în furtunile vieții, oamenii au nevoie să li se reamintească acest lucru.

Doamne, ajută-ne și oprește furtuna! Nu pentru că noi merităm, ci pentru Numele Tău și pentru că ne-am pus nădejdea în Tine!

Evelinne Monica Butnaru